INGINER PROGRAMARE PRODUCȚIE

Ești persoana pe care o căutăm dacă:


Ai studii superioare în domeniul tehnic: mecanică, TCM, chimie și deții:

• cunoștințe specifice de programare, lansare si urmărire producție

Obiectivul tău principal va fi:


• realizarea de activități specifice de programare, lansare, urmărire a producției, în concordanță cu obiectivele stabilite: (graficul de livrări, calitatea, cantitățile, costurile)

Provocările tale vor fi:


• oferirea de suport la elaborarea planurilor de producție curente sau pe termen lung

• centralizarea secțiunilor planului de producție zilnic, întocmite de către compartimentele implicate în pregătirea execuției, precum și urmărirea corelării acestora cu programul de producție lunar

• colaborarea cu tehnologul de produs pentru verificarea disponibilului de materii prime și materiale din stoc

• monitorizarea stocului de producție neterminată

• culegerea, centralizarea și prelucrarea datelor cu privire la realizarea producției programate, gradul de încărcare a mașinilor/utilajelor, indicatorilor de performanță (termene de livrare, producție, marfă nelivrată, etc)

La Aerostar ne mândrim cu faptul că oferim oportunități de carieră pe termen lung și angajamente stabile.

Suntem o companie care își respectă angajații și promovăm un mediu de lucru sigur. Ne asigurăm că puterea de cumparare a salariaților noștri este menținută prin indexări anuale.
Pentru a răsplăti eforturile și loialitatea angajaților noștri oferim: un pachet de 3 prime anuale, tichete de masă (cu o valoare de 40 lei pentru fiecare zi lucrată) și vouchere de vacanță.
Pentru a ușura povara financiară a angajaților care fac naveta în fiecare zi, pentru a ajunge la locul de muncă, oferim decontarea parțială a costurilor de transport.

Susținem creșterea profesională a angajaților noștri prin oferirea de oportunități de formare și dezvoltare continuă.

În recunoașterea importanței echilibrului între viața profesională și cea personală oferim concedii de odihnă, cuprinse între 23 și 28 de zile lucrătoare pe an, în funcție de vechimea în muncă a fiecărui angajat.

Competențe și aptitudini necesare pentru o carieră în aviație

Abilități tehnice - capacitatea de analiză și rezolvarea problemelor, capacitatea de a gândi rapid, chiar și în situații limită.

Pasiune - odată ce ești pasionat, vei găsi tot timpul noi motive de a-ți alimenta setea de cunoaștere, dorința de a deveni cel mai bun și deschiderea către a asimila cât mai multe noțiuni.

Atenție la detalii - un criteriu esențial pentru un domeniu care se bazează pe date exacte și servicii de înaltă siguranță.

Lucru în echipă - dacă cei care activează în industria aviatică nu ar fi capabili să lucreze în echipă, lucrurile ar scăpa foarte ușor de sub control. La Aerostar este o muncă de echipă care impune același nivel de implicare pentru toată lumea.


Contact:

Mail: recrutare@aerostar.ro
Copyright © Aerostar SA Bacau, Romania